Pedepse

Astăzi am simțit impulsul de a povesti un pic despre „pedepse”. De multe ori clienții îmi spun că au senzația că sunt „pedepsiți”, că lucrurile care li se întâmplă în viață sunt atât de multe și de dureroase, încât nu există altă explicație decât că probabil trebuie să „plătească” pentru ceva, pentru greșeli cunoscute sau necunoscute. Mă întristez când aud asta, pentru că  în afara poverilor emoționale pe care le duc clienții, mai există una în plus, cea a sentimentului de vină, a credinței ascunse că își merită „pedeapsa”.

Eu personal nu cred în pedepse. Cred însă în lecții de învățare. Cred că e firesc să facem uneori greșeli, cu sau fără voia noastră și că putem folosi aceste greșeli ca să schimbăm ceva la noi. Cred ca sufletele noastre vin pe lume cu dorința de învățare, și că uneori lecțiile pe care și le aleg sunt foarte dificile: pierderile persoanelor dragi, despărțiri, lipsă de iubire, respingere, ură…lista este foarte lungă.

Conceptul des folosit al karmei se referă mai degrabă la fața și reversul unei monede. Alegem să învățăm spre exemplu durerea atât din perspectiva celui care o provoacă, dar și din ipostaza celui căreia îi este adresată. Ambele fețe ale monedei ne asigură o procesare completă a emoției, a lecției respective.

Îmi îndemn și îmi sprijin clienții să renunțe la sentimentul de vină, explorând dacă în spatele așa-ziselor „pedepse” sunt anumite mesaje sau lecții de viață. Și mă bucur să asist la ușurarea pe care ei o simt apoi și la speranța cu care își continuă viața, înțelegând că de multe ori puterea este în mâinile și sufletele noastre, chiar dacă renunțăm uneori temporar la ea.

Credit foto: Free-Photos, Pixabay

Regresia în viața curentă

Astăzi o să vă povestesc un pic despre regresia în viața curentă.

Prin intermediul acestui tip de regresie, accesăm amintiri sau informații din viața actuală, din oricare moment al acesteia, de la evenimentul nașterii până la prezentul cel mai recent. Uneori persoana recunoaște amintirile care ies la suprafață, alteori sunt cu totul surprinzătoare, poate foarte vechi, din copilăria timpurie, sau amintiri aparent „uitate”.

Subconștientul ghidează călătoria clientului, uneori direct la sursa unei probleme, alteori în zig-zag, de la o amintire la alta, aducând la suprafață informații inedite, care de cele mai multe ori au nevoie de o procesare și o reintegrare în memoria clientului. De aceea sunt necesare frecvent mai multe ședințe pentru adresarea aspectului pe care persoana își dorește să lucreze, pentru că accesăm și integrăm diferite momente din trecutul acesteia.

Nu o dată s-a întâmplat să descoperim că unele amintiri, aparent inofensive sau neutre, duceau încărcături emoționale destul de intense și, odată retrăite, își diminuau impactul din viața clientului. Multe dintre ele au loc în copilăria timpurie, înainte de vârsta de 2-3 ani, uneori chiar în primele luni de viață. Am avut clienți care au accesat amintiri sau imagini din perioada de bebeluș, simțind intens emoții experimentate atunci pentru întâia oară.

Uneori accesăm amintiri plăcute, încărcate de iubire, dar de cele mai multe ori apar la suprafață momente dificile, traumatice, care au nevoie de descărcare și integrare.Însă odată ce ajungem la sursa unei probleme, eliberarea și ușurarea pe care le simțim sunt evidente.

Credit foto: Gadini, Pixabay