Otrăvuri și poțiuni

Deși astăzi aș fi vrut să scriu despre altceva, am avut săptămâna aceasta mai multe ședințe interesante, așa că nu mă pot abține să nu vă povestesc despre una dintre ele. Cred că tema săptămânii a fost „otrăvuri și poțiuni”, că așa se întâmplă de obicei, se adună deodată mai multe sesiuni cu clienți diferiți, dar pe o temă similară. De parcă ar exista coincidențe 😊.

Corina a venit la ședință cu dorința de a descoperi sursa dorinței de a bea alcool. În afară de faptul că o deranja cantitatea consumată de-a lungul unei zile, era îngrijorată și de faptul că alcoolul o transforma într-o altă persoană, mai agresivă, care spunea lucruri pe care le regreta ulterior. La adicții e mai complicat de lucrat pentru că în spatele lor există nevoi emoționale care trebuie descoperite și adresate însă, în plus, se instalează și rutine greu de clintit din loc. I-am spus acest lucru Corinei, însă ea mi-a răspuns că vrea să vadă ce iese la suprafață în urma ședinței, așadar ne-am întâlnit.

La începutul procesului imaginile s-au conturat mai greu, însă pe măsură ce povestea a început să se deruleze, totul a mers șnur. Corina a accesat întîi imaginea pământului văzut de sus, apoi și-a concentrat atenția pe zona geografică a Australiei, și a avut brusc secvența unui bărbat aborigen, slab și negricios, care dansa cu o suliță în mînă, un dans repetitiv, epuizant.

Bărbatul era un războinic al unui trib local, care fusese abandonat de ceilalți într-o zonă deșertică. Povestea lui fusese simplă:  fără familie, dedicat complet tribului și căpeteniei acestuia, orgolios și puternic, la un moment dat află de un complot al unei căpetenii din alt trib, și își informează șeful despre asta. Spre marea lui supriză, șeful îl contrazice public, așadar se ceartă și, într-un final își ucide căpetenia. Este pedepsit de ceilalți membri ai tribului și abandonat în pustiu. Simte puternic durerea trădării celorlalți, mai ales pentru că știa că avusese dreptate. Moare epuizat, după ore în șir de dans ritualic, ca într-un fel de transă din care nu poate să iasă.

După explorarea acelei vieți, a avut loc procesarea terapeutică, în cadrul căreia Corina a dialogat cu ghidul ei spiritual pentru a desluși semnificația celor întîmplate. Și-a dat seama că existase un pact politic între cele două căpetenii, încheiat în urma complotului, despre care nu știuse nimic. Lecția acelei existențe fusese legată de diplomație, de orgoliu personal și de acceptare, iar când am întrebat care este legătura dintre acea viață și impulsul de a bea alcool, răspunsul a fost că atunci când fusese lăsat în pustiu, ceilalți îi dăduseră un fel de poțiune care, odată consumată, îi provocase acea stare de transă și de agitație corporală.

A doua zi după ședință, Corina mi-a scris că a mai conștientizat un lucru, și anume că resentimentele pe care le dusese de-a lungul mai multor existențe, erau cauza blocajelor din viața actuală, iar sufletul ei, știind exact ce are de vindecat, a dus-o în prima reîncarnare, acolo de unde plecase totul. Vindecarea acestor resentimente fusese mai importantă decât adresarea consumului de alcool.

Îi mulțumesc Corinei pentru deschidere și pentru încrederea pe care mi-a acordat-o de-a lungul procesului și vă doresc o săptămână blândă, cu multe momente frumoase!…

Imaginea: Pixabay

Anxietatea, un bagaj cărat peste ani

Alexandra a venit la cabinet cu dorința de a-și reduce anxietatea, care adeseori era însoțită de o senzație deranjantă de tensiune la nivelul musculaturii picioarelor.

După partea introductivă în hipnoză, în care am folosit o tehnică de relaxare, Alexandra a perceput imaginea unei dușumele de lemn. În astfel de situații, în care clientul „vede” un singur obiect sau o imagine care-i captează atenția, încercăm să „lărgim cadrul”, astfel încât, treptat, percepția să includă din ce în ce mai multe detalii, în jurul acelui obiect inițial.

Extinzînd imaginea, Alexandra a perceput interiorul unei camere cu geamuri mari, în care se afla un băiețel speriat. Sigur și trist, gândul care-l măcina era că prietenii lui evrei fuseseră luați de acolo.

Explorând în continuare, am dezvăluit povestea acestui copilaș care, după ce-și pierde familia într-un bombardament, ajunge pe front la o vârstă fragedă și se confruntă cu ororile războiului. Ud și murdar, în tranșee alături de mulți răniți, simte prezența permanentă a morții în preajma lui. Senzațiile pe care le are sunt de alertă permanentă și de teamă de moarte.

În urma unei explozii, este rănit la mâini, șolduri și picioare. Reușește însă să supraviețuiască războiului, iar următoarea scenă îl regăsește într-un pat de spital, copleșit de teama de a nu înebuni din cauza traumelor suferite. Nu reușește să-și întemeieze o familie și moare singur, tot într-un spital, din cauza unei boli (diabet) și probabil a unor complicații datorate amputării picioarelor. Emoțiile pe care le duce cu el din acea viață sunt cele de teamă, tristețe și singurătate.

Lecția acelei vieți a fost ca personajul să învețe să trăiască singur, iar legăturile cu viața curentă erau date de aceleași emoții: tristețe și neliniște. Am lucrat terapeutic și pe senzația de încordare de la nivelul picioarelor, pe care am conectat-o cu faptul că acestea fuseseră amputate din cauza diabetului.

Alexandra mi-a scris după ședință să-mi spună că s-a simțit mai agitată în acea zi, însă a dormit foarte bine și s-a trezit cu multă energie și optimism 😊 O îmbrățișez cu mare drag și-i mulțumesc pentru încrederea acordată.

Să aveți o săptămână cu soare blând și bucurie în suflete!…

Un somn agitat

Lucrez cu Camelia de mai multă vreme, pe anxietatea cu care se confruntă în viața ei. Anxietatea se manifesta în special seara, înaintea somnului și uneori Camelia se trezea speriată, tresărind brusc, fiindu-i greu să mai adormă apoi.

Am intrat în regresie cu intenția de a identifica sursa acestei anxietăți și a tresăririlor bruște din timpul nopții, iar Camelia a accesat o imagine a unei femei îmbrăcate jerpelit, stând în picioare pe iarbă, cu gândul că a fugit de undeva și nu știe încotro s-o ia.

Am explorat acea poveste și am descoperit că era a unei tinere singuratice, care-și pierduse mama din copilărie, de când avea 2-3 anișori. Crește lângă niște rude care nu-i acordă prea mare atenție și când ajunge mai mărișoară, decide să se mute într-o căsuță sărăcăcioasă, unde trăiește singură. Trece printr-o dezamăgire sentimentală care îi rănește sufletul, și așa îndurerat după pierderea timpurie a mamei. La un moment dat îi ia foc și căsuța, iar ea fuge la un unchi, căutând refugiu și ajutor.

Din păcate ajutorul nu vine, pentru că deși unchiul îndepărtat o găzduiește în casă, ea simte că vrea să profite de ea. În miez de noapte, se trezește brusc, cu senzația corpului lui care o imobiliza.

Reușește să fugă de acolo, dezamăgită și trădată. Își continuă viața singură, în sărăcie.

Momentul morții o găsește într-un sat de la poalele unui vulcan care erupe. Ultimele clipe sunt cele în care privește lava curgând spre sat, dar nu încearcă să se salveze, ci pur și simplu stă și așteaptă, simțind senzația puternică de căldură. Trecerea în cealaltă lume vine ca o eliberare.

Am procesat terapeutic experiența Cameliei și bagajul de tristețe și singurătate pe care îl ducea din acea viață. La final, a înțeles că lecția fusese una a iertării și a răbdării, recunoscând energia unor persoane din viața ei actuală în personajele acelui trai dificil.

Ce a fost cel mai interesant este „firul” care lega problemele din viața ei de acum, cu experiențele trăite în regresie: tresăririle din timpul somnului. Sper ca de acum înainte simptomele să se amelioreze și, de ce nu, să dispară complet, odată cu integrarea acelor experiențe.

Îi mulțumesc Cameliei pentru încrederea pe care mi-o acordă de când lucrăm împreună și sunt mândră de eforturile și de rezultatele pe care le obține, zi de zi.

Să aveți o săptămână creativă, cu zîmbete și energie pozitivă!…

Imaginea: Pixabay

Vieți de pe alte planete

Unul dintre motivele pentru care îmi plac foarte mult regresiile este faptul că îmi stimulează creativitatea și deschiderea. Nimic nu este imposibil în istoriile pe care le relatează clienții. Poveștile personale îmi oferă posibilitatea să călătoresc alături de ei în lumi diferite, în dimensiuni spațiale și temporale non-tradiționale, fie că este vorba despre Evul Mediu European, comunități mai moderne din Asia sau America sau, de ce nu, alte planete.

Îmi păstrez mintea deschisă și nu judec niciodată experiența clientului. Dimpotrivă, încerc să mă transpun în ea, ca s-o înțeleg mai bine, mai ales când este vorba despre lucruri la care nu am nici un cadru de referință, spre exemplu experiențele din afara Terrei.

Până acum am avut doar trei clienți care au accesat acest tip de experiențe, însă am colegi în alte țări care se întâlnesc mult mai frecvent cu situații asemănătoare. În cazul clienților cu care am lucrat, experiențele nu erau neapărat negative și nu confirmau un scenariu previzibil. Doi dintre clienți mi-au povestit că „vizitau” o navă spațială în vis, însă sentimentul nu era de frică, ci de familiaritate, ca și cum i-ar fi cunoscut foarte bine pe cei de pe navă. Uneori se implicau în activitățile desfășurate acolo și împărtășeau informații cu „rezidenții”.

Călătorind și mai în spate pe firul timpului, am descoperit împreună cu acești clienți experiențe pe planete necunoscute, pe care ei le considerau ca fiind „acasă”. Exista, totuși, un fir comun: sentimentul de comuniune și bucurie pe care îl simțeau acolo, senzația că pot comunica fără opreliști și că sunt interconectați cu ființele din acele locuri. Apoi simțeau intens pierderea tuturor acelor emoții minunate, prin conectarea la viața lor prezentă, la experiența lor umană, terestră.

În aceste cazuri, munca terapeutică se orientează pe gestionarea pierderii și acceptarea lucrurilor de „aici și acum”. Încercăm să aducem în prezent acele resurse emoționale pe care le simțea clientul la el „acasă”, astfel încât să-l ajute în viața lui de zi cu zi. În asta constă frumusețea proceselor de regresie. Orice este posibil, imaginația noastră este fără limite și ne poate ajuta mult în provocările cu care ne confruntăm.

Să aveți o săptămână cu bucurie și conectare la resursele voastre interne!…

Imaginea: Free Photos, Pixabay

Amintiri care se suprapun

Povestea de astăzi este a Mirunei, care și-a dorit să lucreze pe regăsirea liniștii interioare. O femeie tânără, frumoasă și echilibrată, care experimenta regresiile pentru întâia oară.

După partea de inducere a stării de hipnoză, Miruna a început să perceapă imaginea unei femei tinere, îmbrăcată într-o rochie largă, cu corset, aflată pe o stradă pietruită. Identificându-se cu acea femeie și conectându-se la emoțiile și gândurile ei, senzația care a apărut a fost una de confuzie, însoțită de dorința de a face o schimbare.

Am explorat această viață și povestea a fost una simplă: tînăra femeie a decis la un moment dat să se mute într-o casă mare, la propunerea unui bătrân bogat, care își dorea companie. Ce a convins-o să accepte acel aranjament, fusese biblioteca impunătoare a casei, senzația de bine pe care o avea în acea încăpere și cărțile care o atrăgeau ca un magnet. Se simte bine acolo, și îi face o mare plăcere să urmărească zarva trecătorilor, de la geamul care dădea spre stradă. Are o prietenă apropiată, carismatică și plăcută, care o scoate uneori la plimbare pe străzile pietruite, până la mare.

În mod misterios, într-una din aceste plimbări cu prietena ei, se așează pe malul mării ca să admire apusul, închide pur și simplu ochii, și se stinge din viață. Nu știm care a fost cauza, însă sentimentul pe care îl duce cu ea din acea viață este unul de liniște și împăcare.

Nu am înțeles care a fost motivul pentru care subconștientul Mirunei a adus la suprafață acea viață până în momentul în care am început să lucrăm la procesarea terapeutică a acelei vieți. În acel moment s-au suprapus imaginile acelei vieți cu informații din viața ei actuală, informații legate de pierderea unor persoane dragi, a lipsei de iubire și a singurătății care o copleșește uneori. Lecția pe care a luat-o Miruna din acea viață a fost cea a libertății personale, a faptului că nu s-a gândit la ea și nu și-a permis să fie liberă.

Am povestit istoria Mirunei pentru că mi s-a părut un exemplu minunat al modului în care uneori „amintirile” se suprapun, felul magic în care lucrează subconștientul nostru pentru a aduce în atenție aspecte importante la care poate nu suntem atenți în viața de zi cu zi, dar a căror abordare poate aduce împăcare și liniște interioară.

Îi mulțumesc Mirunei pentru experiența împărtășită și vă doresc o săptămână de conectare cu bogăția sufletului vostru!

Imaginea: Pixabay

Atunci când clienții acesează amintiri din vieți anterioare, unele dintre personajele pe care le întâlnesc sunt animale. Povești care implică prezența importantă a acestora, de multe ori marcând semnificativ istoriile lor de viață. Fie animale mai agresive, care îi omoară sau îi rănesc grav, tigri, urși sau alte ființe mari, dar, de cele mai multe ori animăluțe prietenoase, loiale, care aduc multă bucurie și resurse emoționale pozitive în acele vieți trecute.

Îmi aduc aminte de o clientă dragă care, în regresie, a experimentat viața unui bărbat singur, un trai în mijlocul naturii, însoțit permanent de câinele său. Deși nu avea familie sau persoane dragi, bărbatul a dus o viață liniștită și simplă, înfrumusețată însă de afecțiunea și protecția animalului său.

Sau de un alt client, accesând viața unui războinic mongol, crud și nepăsător, căruia îi plăcea să cucerească sat după sat, omorând locuitorii și pârjolind totul în urma sa. Interesant este că acest bărbat avea o singură slăbiciune, calul său, singurul de care îi păsa și cu care simțea că se identifică total. În procesul de vindecare terapeutică, am chemat sufletul animalului, înainte ca bărbatul să-și ceară iertare de la oamenii pe care îi chinuise, astfel încât să simtă sprijinul acelei creaturi pe care o iubise atât de mult.

Uneori, când oamenii trec prin momente mai dificile în cadrul regresiei, îi întreb dacă au nevoie să împrumute forța sau înțelepciunea unui anumit animal, ca să poată să depășească mai ușor acele dificultăți. Sunt surprinzătoare și frumoase alegerile clienților: unii preferă creaturile care în mod tradițional sunt înzestrate cu ideea de putere (tigru, leu, urs), dar alții optează intuitiv pentru păsări, fluturi sau animalele lor de companie de acasă 😊.

Cu siguranță prezența animalelor în viețile noastre trebuie onorată și percepută la reala ei valoare. Suflete care călătoresc alături de noi, necondiționat și de la care putem învăța multe lecții personale.

Vă doresc zile cu bucurie și împăcare sufletească, alături de toate suflețelele dragi care vă înconjoară!…

Valentina și durerea acceptării de către mama

Valentina este o femeie minunată, frumoasă, inteligentă și deschisă către spiritualitate, care se confruntă de câteva luni cu un sentiment puternic de neputință. Fiind familiarizată cu regresiile, și-a dorit să facă o ședință pentru a descoperi și a vindeca sursa neputinței.

Am intrat cu ușurință în starea de relaxare hipnotică, percepând că se afla pe un platou de munte, în mijlocul viscolului, o femeie tănără, îmbrăcată subțire, copleșită de teama că s-a rătăcit și nu știe încotro să se îndrepte. Călătorind pe firul acelei vieți, am descoperit povestea unei fetițe care crescuse într-o familie alături de trei frați mai mici. Tatăl lor muncea undeva departe și, într-unul din drumurile lui către casă este ucis de tâlhari. Mama devine disperată, iar fetița simte dorința și responsabilitatea de a-și ajuta mama și frații.

Începe să muncească, zilele trec greu iar mâncarea este puțină, astfel încât toți sunt mereu flămânzi. Mama se îmbolnăvește și începe să-i reproșeze fetei că nu muncește suficient și că din cauza ei va muri. Tânăra fată este copleșită de neputință, știind că făcea tot ce putea și că lucrurile nu depindeau numai de ea.

Întorcându-se acasă, într-o zi ploioasă și mohorâtă, găsește acasă doi bărbați aflați într-o discuție cu mama ei. Află cu supriză că mama încasase niște bani de la aceștia pentru a-și lăsa fata să plece cu ei „la muncă”, undeva de partea cealaltă a muntelui. Întrebând despre ce fel de muncă este vorba, înțelege că va fi dusă la un bordel și că va câștiga suficienți bani astfel încât să-și poată întreține familia. Șocată de veste, fuge din casă, doar cu hainele de pe ea, reușind să urce până la acel platou montan.

Acela este și momentul morții, fata ducând cu ea din acea viață, găndul că nu a fost în stare de nimic, multă disperare, neputință și abandon. Este interesant că în clipele chiar de dinaintea morții, senzațiile fizice experimentate din cauza frigului au fost de extaz.

În partea terapeutică a ședinței, Valentina a putut să înțeleagă care a fost lecția acelei existențe și legătura cu viața ei actuală. Și-a recunoscut mama actuală în energia mamei de atunci și a înțeles că între ele există o legătură veche, care se cuvine a fi rezolvată în „aici și acum”, prin iertare reciprocă.

Valentina mi-a spus că pentru ea a fost o regresie profundă și că simte nevoia să lase informațiile să se așeze în timp. Îi mulțumesc pentru deschiderea pe care a avut-o și pentru că a împărtășit această experiență cu mine.

Eu cred că sufletele noastre sunt nemuritoare și că nu există experiențe sau provocări prin care să nu fi trecut deja până acum, în alte existențe. Să ne aducem aminte de acest lucru, de-a lungul perioadei pe care o vom traversa, conectându-ne la speranța și înțelepciunea sufletelor noastre.

Credit foto: ArtTower, Pixabay

O viață chinuită – povestea Danielei

Povestea de astăzi este a Danielei, o femeie caldă, a cărei viață este dedicată ajutorării celorlalți, dar care se chinuia cu gândul că le poate face rău acestora și propriului ei copil. Un gând obsesiv, care o împiedica să trăiască liniștită și împăcată.

Daniela a intrat cu ușurință în regresie, și a accesat imaginea unei căsuțe, aflate în apropierea liniei de cale ferată, în mijlocul câmpiei. Pe măsură ce conecta cu imaginea, a perceput silueta unei femei slabe, cu părul negru lung, prins în două cozi. Simțea multă tristețe și gândul că „au plecat, m-au lăsat singură”.

Pe măsură ce am intrat în dialog cu această femeie, tonul Danielei s-a schimbat, a început să spună vorbe care uneori nu aveau sens, zâmbind chinuit și repetând „vreau sa reușesc să fie bine, vreau să reușesc altundeva, să fiu o doamnă stilată”. Păreau cuvintele unei persoane care pierduse contactul cu realitatea.

Am explorat mai detaliat frânturile de imagini, încercând să ne dăm seama ce se întâmplă și brusc, Daniela a început să țipe șocată „i-am omorât, i-am strâns de gât!”. Clipele care s-au derulat au fost extrem de chinuitoare, pe măsură ce am descoperit povestea unei femei sărmane, al cărei soț o părăsește, lăsând-o singură cu doi copii mici. Copleșită de lipsuri și de sărăcie, își pierde mințile și își omoară copiii, după care realizează ce a făcut și își pune capăt zilelor. Au fost minute întregi de suferință și de lacrimi șiroind greu pe obraji, tortura unei mame care simte că nu mai merită să mai trăiască.

În astfel de cazuri este crucială procesarea terapeutică a amintirilor. Daniela și-a dorit să-l cheme pe Dumnezeu și să-l întrebe dacă o poate ierta vreodată. Sentimentul de iubire și de înțelegere pe care l-a simțit în acel dialog i-a umplut sufletul. Am rugat apoi sufletele celor doi copii să vină și ele. Deși de regulă încerc să nu mă las afectată  de emoțiile puternice din aceste procese, astfel încât să pot oferi sprijinul de care au nevoie clienții, acesta a fost un moment în care mi-au dat lacrimile. Daniela a conștientizat că unul dintre copii era băiețelul pe care îl are în această viață, iar celălalt băiat i-a spus să aibă răbdare, că va reveni și el curând în viața ei 😊 Daniela a simțit profund iertarea și înțelegerea acestora, și a putut în sfârșit să se ierte și pe ea. Am cercetat apoi lecțiile acelei vieți și legăturile cu viața actuală, clienta dobândind o înțelegere aprofundată, spirituală a acelei experiențe.

Un proces bogat și intens, care sper să-i aducă Danielei liniștea pe care și-o dorește. Mi-a scris după câteva zile, spunându-mi că se simte mai împăcată și mai încrezătoare în ea, simțind că în sfârșit este pe drumul cel bun. Daniela, îți mulțumesc pentru încredere și pentru curajul de a explora acea poveste!

Vă mulțumesc că ați fost alături de mine în împărtășirea aceste povești, și vă doresc o săptămână cu iubire și seninătate, alături de sufletele dragi din viața voastră!…

Credit foto: tskirde, Pixabay

Istoria Ilenei – o viață banală

Unul dintre miturile care înconjoară regresiile este cel conform căruia clienții accesează vieți celebre sau spectaculoase, pentru că subconștientul lor își dorește acest lucru. Nimic mai departe de adevăr. Într-o covârșitoare majoritate, clienții experimentează vieți simple, în care uneori ți se pare, din afară, că nu se întâmplă mare lucru, dar care sunt extrem de bogate în trăiri și conștientizări. Unul dintre aceste exemple este regresia Ilenei.

Ileana, o femeie frumoasă din toate punctele de vedere, deschisă către spiritualitate, a venit la ședință cu intenția de a-i permite subconștientului să aleagă experiența cea mai potrivită pentru ea în acel moment. După ce am indus starea de relaxare hipnotică, Ileana a început să perceapă o ceață, ca și cum ar fi avut ochii împăienjeniți, cu o vedere neclară. Își simțea corpul foarte slăbit și explorând acele senzații, ne-am dat seama că era într-un spital, înconjurată de doctori, multă lume, forfotă și agitație. Simțea că se stinge, și tot ce își dorea era să fie lăsată în pace, doar să doarmă.

Trec multe zile, ea simte că este în continuare în acel salon de spital, cu tavan înalt, și distinge printre persoanele din jurul ei o energie familiară, cea a soțului ei, simțind față de el iritare și dorința de a fi lăsată să moară în pace.

Explorând mai detaliat acea viață, descoperim că Ileana era o femeie tînără, dintr-o familie înstărită, a cărei copilărie și adolescență fuseseră permanent îngrădite de protecția excesivă a părinților și de normele morale ale unei societăți în care existența unei femei se rezuma la căsătoria cu un soț potrivit și la grija pentru gospodărie. Simțise constant că viața trecea pe lângă ea, iar singurele momente de rebeliune era cele în care se strecura noaptea singură în grădină, ca să poată simți o frântură de libertate. O libertate amară însă, pentru că era permanent însoțită de gândul că viața nu se poate rezuma doar la atât de puțin. Tânăra femeie trăia o paletă de sentimente ambivalente, oscilând între vină („nu am de ce să mă plâng, nu am de ce să fiu nemulțumită”), tristețe, gol în suflet și lipsa unui sens.

Și-ar fi dorit să cunoască oameni, să aibă toate acele experiențe pe care și le dorește o adolescentă, să trăiască intens viața, în schimb este împinsă către o căsătorie aranjată, cu un bărbat bun, dar pe care nu-l iubește cu adevărat.

Boala îi aduce ușurarea gândului că va muri și că în sfârșit scapă de acel trai chinuitor. În momentul morții, duce cu ea bagajul unor emoții dureroase, tristețe, regret și pustiu în suflet.

Deși existența ei actuală este împlinită, cu o bogăție de sens și scop, procesarea terapeutică a experienței i-a adus Ilenei conștientizarea lecțiilor acelui trecut îndepărtat, și a conexiunilor cu viața ei curentă. A simțit importanța dorinței ei de și-a găsi liniștea, echilibrul între ce își dorește ea, și ce vor ceilalți.

O regresie la care mă gândesc cu drag și pe care m-am bucurat să vi-o împărtășesc astăzi și vouă.

Imaginea: ractapopulous, Pixabay

O corabie în derivă – povestea Corinei

Corina este o femeie creativă, cu niște degete magice care dau naștere unor adevărate opere de artă. A venit la ședință cu dorința de a lucra pe încrederea în sine. Deși clienții ei sunt impresionați de creațiile ei, ea simte că poate da mai mult, și că nu-și atinge integral potențialul.

Am intrat în regresie folosind hipnoza. Corina a accesat întâi niște imagini în care se afla pe o corabie, singură. Pe măsură ce s-a adâncit în starea de hipnoză, a început să deruleze experiențele unei vieți în care fusese un comandant militar, probabil de rang mediu, care avea o mână de oșteni pe care-i îndruma. Ne dăm seama că se întâmplase ceva cu oștenii, fuseseră probabil capturați, pentru că următoarele secvențe sunt destul de agitate emoțional, Corina se simte singură pe un țărm de mare, făcând planuri despre cum poate să-i salveze.

Se hotărește să construiască o corabie, singur, ca să plece după ei, și reușește să facă acest lucru. Din momentul în care corabia este gata, e ca și cum ar căpăta o personalitate proprie, personajul fiind absolut fascinant de detaliile acesteia, de mărimea ei, de ceea ce reușise să creeze singur, cu mâinile lui. Un talent pe care îl aduce și în viața actuală.

Din păcate expediția de salvare eșuează, corabia ia foc în mijlocul unei furtuni, și personajul nostru moare.

Deloc suprinzător, bărbatul ia cu el din acea viață sentimentul că nu a făcut suficient și că nu a reușit să-și salveze oștenii. Momentul dialogului cu aceștia a fost intens emoțional, iar mesajul primit de la ei i-a adus lacrimi pe obraji. Oștenii i-au spus comandantului că sunt conștienți că a făcut tot ce i-a stat în putință să-i salveze, și că s-au simțit onorați să lupte sub comanda lui. Corina a putut să-și ia rămas bun, recunoscând între ei energia unor persoane dragi din viața ei actuală, față de care întotdeauna a simțit dorința de a-i proteja 😊

Am oferit apoi Corinei cadrul în care să poată discuta și cu ghidul spiritual, astfel încât să înțeleagă lecția acelei existențe și legăturile cu viața ei actuală. A fost o ședință bogată în informații și conștientizări, care sper să-i aducă liniștea și împăcarea pe care și-o dorește în viața ei.

Imagine: Comfreak, Pixabay