Deși lucrez deja de câțiva ani în acest domeniu interesant al hipnozei și regresiilor, sunt în continuare fascinată de modul în care funcționează subconștientul. Mi se pare miraculos cum poate să aducă la suprafață povești sau amintiri, modul în care „se derulează filmul” și efectele pe care le simte clientul ulterior.
Spre exemplu, uneori, când clientul accesează imagini sau flash-uri din ceea ce par a fi alte vieți, modul în care începe experiența e ca și cum persoana ar fi plasată în mijlocul unei scene pe care, la început, nu o înțelege defel. Am lucrat cu o clientă dragă cu care am stat câteva zeci de minute într-o imagine pe care am încercat amândouă s-o deslușim. Îmi zicea că „vede” apă în jur și deasupra, fragmente de crengi plutind în jur și picioarele unor persoane. Ședința se transformă, în astfel de momente, într-un demers detectivistic 😊 Am explorat în continuare senzațiile corpului, emoțiile, gândurile (apărea un gând obsesiv, „n-o să mă găsească”), până să ne dăm seama că era vorba despre experiența unei femei fără putere, cufundată într-un fel de mlaștină cu apă mică, care aluneca, încet-încet, spre moarte. Nu am reușit să obținem prea multe informații despre viața acelei femei, sau ce s-a întâmplat de a ajuns în acel loc, așa că am lucrat exclusiv pe momentul morții. Clienta mi-a spus zilele următoare că se simte eliberată de senzația de neputință și disperare cu care venise inițial la terapie.
Sau un alt exemplu, în care clientul mi-a repetat un timp destul de îndelungat că „vede doar alb” și că nu simte nimic. Până când și-a dat seama că era ca și cum s-ar fi aflat într-un pat de spital, paralizat, fixând tavanul.
După astfel de ședințe, mă gîndesc la tot felul de ipoteze. Dacă presupun că experiența clientului e imaginară, atunci de ce imaginația nu a creat un „film” mai detaliat, cu început și sfârșit?…De ce a fost atât de dificil să identificăm detaliile acelor scene?…De ce experiențele au fost atât de intense și de credibile, iar senzațiile de după ședință atât de eliberatoare?…Este posibil ca mintea noastră să inventeze experiențe „integrale” (incluzând emoții, senzații fizice și gânduri care se completează perfect)?…
Nu am răspunsurile la aceste întrebări. Pot doar să fac presupuneri sau să-mi imaginez, la rândul meu, mai multe scenarii. Am observat, lucrând cu multe persoane, că sunt foarte nenumărate asemănări între experiențele lor. Iar uneori, apar în cadrul ședinței și momente absolut unice, pe care, cu tot efortul meu de înțelegere, nu le pot interpreta rațional. Așa că le accept cu sufletul, sfătuindu-i și pe clienți să facă același lucru și să se bucure de efectele lor miraculoase.
Să aveți o săptămână de vară ușoară și frumoasă, ca o aripă de înger!…
Imaginea: Stephen Keller, Pixabay
