Astăzi am simțit impulsul de a povesti un pic despre „pedepse”. De multe ori clienții îmi spun că au senzația că sunt „pedepsiți”, că lucrurile care li se întâmplă în viață sunt atât de multe și de dureroase, încât nu există altă explicație decât că probabil trebuie să „plătească” pentru ceva, pentru greșeli cunoscute sau necunoscute. Mă întristez când aud asta, pentru că în afara poverilor emoționale pe care le duc clienții, mai există una în plus, cea a sentimentului de vină, a credinței ascunse că își merită „pedeapsa”.
Eu personal nu cred în pedepse. Cred însă în lecții de învățare. Cred că e firesc să facem uneori greșeli, cu sau fără voia noastră și că putem folosi aceste greșeli ca să schimbăm ceva la noi. Cred ca sufletele noastre vin pe lume cu dorința de învățare, și că uneori lecțiile pe care și le aleg sunt foarte dificile: pierderile persoanelor dragi, despărțiri, lipsă de iubire, respingere, ură…lista este foarte lungă.
Conceptul des folosit al karmei se referă mai degrabă la fața și reversul unei monede. Alegem să învățăm spre exemplu durerea atât din perspectiva celui care o provoacă, dar și din ipostaza celui căreia îi este adresată. Ambele fețe ale monedei ne asigură o procesare completă a emoției, a lecției respective.
Îmi îndemn și îmi sprijin clienții să renunțe la sentimentul de vină, explorând dacă în spatele așa-ziselor „pedepse” sunt anumite mesaje sau lecții de viață. Și mă bucur să asist la ușurarea pe care ei o simt apoi și la speranța cu care își continuă viața, înțelegând că de multe ori puterea este în mâinile și sufletele noastre, chiar dacă renunțăm uneori temporar la ea.
Credit foto: Free-Photos, Pixabay