Articole

despre vise

„Se făcea că eram într-un fel de călătorie, la un hotel mai sărăcăcios. Stăteam împreună cu o persoană pe care o cunosc de mulți ani într-un fel de apartament cu două camere, una mai mare, în care și dormeam, și una mai micuță, ca un fel de hol. Știu că dormeam în camera cea mare și, la un moment dat m-am trezit panicat, cu senzația puternică de pericol. Am ieșit în hol și am văzut că ușa de intrare era semideschisă, iar geamul se bălăngănea în cadru. Înspăimântat, am început să caut febril geanta de bagaje, să mă împachetez și să plecăm de acolo cât mai repede posibil.”

Valentin îmi povestește visul pe care îl are de câteva luni, coșmarul din cauza căruia nu se poate odihni noaptea. A tot încercat să înțeleagă mesajul visului, dar nu a reușit, așa că a decis să vină la cabinet ca să încercăm să-l deslușim împreună.

Visele sunt materiale create de subconștient și, cu siguranță, au funcții importante în viața noastră. Se studiază științific de multă vreme, dar concluziile nu sunt întotdeauna clare. Din punct de vedere terapeutic, cred că visele au rolul de a ajuta psihicul să proceseze sau să aducă la suprafață anumite experiențe, pentru a fi integrate. Urmăresc întotdeauna emoțiile care apar fie în timpul visului, fie imediat după trezire. Nu sunt atît de concentrată asupra detaliilor efective, pentru că mi se pare că uneori detaliile sunt înșelătoare, ca un ambalaj atractiv care te împiedică să studiezi mai atent conținutul.

În cazul lui Valentin, am preluat emoția visului (teama puternică) și am făcut o regresie la sursa acesteia. Ne-am dus într-un moment din copilărie, când Valentin rămăsese singur acasă, peste noapte, pentru că părinții nu avuseseră cu cine să îl lase în timpul schimbului III, la locul lor de muncă. Rugau o vecină să verifice periodic dacă totul era ok, iar băiatului îi spuneau că e mare și nu are de ce să-i fie frică. Ușa se închidea cu cheia vecinei, iar copilul se culca singur.

Însă băiatului îi era teamă, o emoție chinuitoare pe care nu știa cum să o gestioneze, pentru că era singur, fără adulți care să-l asculte și care să-l înțeleagă. Așa că o împingea tot mai adînc, în interiorul lui și pretindea că nu e acolo, pentru că el „era deja mare” și „era rușine s-o simtă”.

Acea frică începuse să iasă la suprafață acum, sub forma coșmarului care nu-i dădea pace lui Valentin. Am procesat-o terapeutic, permițându-i copilului să o conștientizeze și s-o valideze. Era normal faptul că băiatului îi era frică și nu era nici o rușine că el simțea asta. La final, bărbatul s-a simțit mult mai ușurat, însă avea totuși o nelămurire: de ce coșmarurile s-au declanșat în urmă cu doar câteva luni, dacă teama stătuse atâta vreme bine ascunsă?…

L-am întrebat pe client dacă s-a întîmplat ceva diferit în ultimele luni în viața lui. S-a gândit un pic și l-am văzut cum se schimbă la față. „Da”, mi-a răspuns, „ Băiatul meu este destul de mărișor. Am avut o discuție cu el și i-am spus că este timpul să se descurce singur acasă, pentru că noi ne reîntoarcem la servici și nu mai vrem să apelăm la ajutorul bunicilor care să stea cu el cât suntem plecați.”

O călătorie în viața dintre vieți

Cu exact un an în urmă făceam cursul de Regresii în Viața dintre Vieți. Nu mi-aș fi amintit acest lucru, dacă nu aș fi văzut câteva din postările de atunci ale colegelor mele dragi, însă mi-am dat seama cu surpriză că exact zilele acestea am avut programată o ședință de regresie…ghiciți de care…în viața dintre vieți, bineînțeles. Apropos de „coincidențe”.

Iris este o femeie frumoasă și puternică, care a trecut prin multe momente dificile în viața ei. M-a contactat cu dorința de a programa o ședință de regresie în viața dintre vieți, pentru că avea mai multe întrebări legate de provocările vieții ei actuale, la care își dorea răspunsuri.

Am povestit într-una din postările mai vechi că înainte de a programa o regresie în spațiul sufletelor, este necesară cel puțin o ședință de regresie într-o viață anterioară. Așa am și procedat. La începutul ședinței preliminare, Iris a avut dificultăți în perceperea informațiilor și procesul s-a derulat un pic mai greu, însă am reușit să depășim obstacolul printr-o curățare energetică. Din acel moment totul a mers șnur, iar Iris s-a cufundat în povestea unei femei sărmane, care-și creștea singură copiii. Momentul de intrare în acea viață a fost senzația de picioare reci, desculțe, însoțită de o emoție de singurătate.

Explorând istoria, descoperim că personajul avea o viață grea, trăită în sărăcie lucie. Se zbătea să le asigure traiul celor doi copii, un băiețel și o fetiță, sacrificându-se pentru ei. Are un tată care o iubește foarte mult dar care, la rândul lui, este dependent de ea. Nu sunt momente spectaculoase în acel trai umil, însă emoțiile sunt intense. Femeia moare de tânără, probabil din cauza chinului și a lipsurilor, purtând cu ea durerea faptului că-și lasă copiii singuri pe lume.

În partea terapeutică a ședinței, sufletul femeii a avut ocazia să discute cu sufletele copiilor și al tatălui lăsați în urmă, reușind să-și aline durerea părăsirii lor. A fost un dialog cu multe lacrimi, dar care i-a adus eliberare, o senzație cu atât mai puternică, cu cât copiii i-au spus că sunt prezenți și în viața ei actuală. Le-a recunoscut energia instantaneu, și lacrimile au început să curgă din nou, de data aceasta de bucurie și recunoștință.

În această ședință nu am insistat pe lecțiile acelei vieți, pentru că știam că Iris va obține răspunsurile și conștientizările dorite în următoarea ședință, cea de regresie în viața dintre vieți. Așa a și fost. Am reușit să accesăm acel spațiu minunat, unde clienta s-a întâlnit cu îngerul ei păzitor și cu sufletele apropiate. Senzația pe care a simțit-o acolo a fost greu de pus în cuvinte, iar emoțiile experimentate au fost de bucurie și liniște sufletească.

Îi mulțumesc lui Iris pentru încrederea de a-mi permite să-i fiu alături în acest proces, și vă doresc o săptămână cu emoții pozitive și multe conștientizări faine!…

Imaginea: JanBaby, Pixabay