Regresia în viața dintre vieți
Am să vă povestesc astăzi despre regresia în viața dintre vieți.
Bazată pe munca lui Michael Newton, care a lucrat cu câteva mii de clienți, acest tip special de regresie „se desfășoară” într-un spațiu special, cel aflat între două reîncarnări. Michael Newton a observat că există multe asemănări frapante între istoriile persoanelor regresate în viața dintre vieți, un anumit model care se repetă, chiar dacă oamenii cu care lucrase erau de etnii, religii sau credințe diferite.
De regulă, sufletele lor se desprindeau din ultima viață și călătoreau într-un spațiu de vibrație înaltă, întâlnindu-și acolo familia de suflete (grupul celor cu care colaborează pe anumite lecții de viață). Revizuiau apoi înțelegerile avute cu aceștia și își evaluau împreună cu ghizii spirituali îndeplinirea misiunii din viețile avute până atunci. De multe ori sufletele treceau prin etape de încărcare energetică, de „studiu” sau de împărtășire a informațiilor și cunoașterii dobândite.
Un moment important al acestei călătorii este întâlnirea cu Consiliul Înțelepților, ființe energetice caracterizate de mare înțelepciune și înțelegere, cu ajutorul cărora sufletele își analizează progresul și își planifică traseul vieților viitoare. Pe finalul experienței are loc de regulă alegerea corpului pentru viața curentă și pregătirea de noua „aventură”.
La finalul acestui proces încărcat de simboluri și metafore, clienții raportează o experiență spirituală deosebit de profundă, „reîntorcându-se” în prezent cu lecții de viață și înțelegeri suprinzătoare. Din punct de vedere logistic, o astfel de ședință dureaza aproximativ 4 ore și necesită în prealabil cel puțin o ședință de regresie în vieți anterioare.
Dacă sunteți curioși să aflați mai multe detalii, sau doriți să faceți o programare, vă invit să-mi scrieți pe pagina Hipnoză Regresivă în Timișoara.
Să aveți o săptămână însorită!…
Credit foto: oo11o, Pixabay
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!