Postarea de astăzi este inspirată de un dar minunat, oferit de o prietenă dragă sufletului meu: un medalion cu un îngeraș stilizat.
Darul m-a inspirat să scriu despre unul dintre subiectele care mă pasionează: îngerii. Îmi place să cred că suntem înconjurați de entități energetice de vibrație înaltă, care ne ajută în momentele de cumpănă. Sunt foarte multe cărți despre îngeri, de la cele de factură filosofică (favorita mea este cea a lui Andrei Pleșu, Despre îngeri), până la cele ușurele, sau chiar „ghiduri de conectare” pe stil american, un fel de self-help cu scopul de a ne ajuta să intrăm mai ușor în conexiune cu ei. Există chiar o parte a dogmaticii care tratează acest subiect și care se numește angelologie.
Despre îngeri s-a scris mult de-a lungul secolelor și se va scrie în continuare. E un subiect care fascinează. Ni-i imaginăm în diverse feluri și de multe ori ni-i dorim alături, mai ales în clipele dificile. Ne conectăm la ei așa cum simțim sau așa cum ne învață diferitele credințe. Mie îmi place să-mi imaginez că își manifestă prezența chiar în momentul în care ne gândim la ei, fără vreun ritual special. Cred că au simțul umorului, însă sunt plini de compasiune și iubire față de noi permanent și intervin doar când le cerem specific acest lucru. Le simt energia chiar în acest moment, scriind postarea despre ei, și mi-i imaginez zâmbind amuzați și încărcați cu iubire.
Cum spune Andrei Pleșu, „S-a spus mereu că îngerii sunt „dublul” ceresc al omului. Suntem mereu însoțiți de „modelul” nostru, de portretul nostru îmbunătățit. Și suntem – sau, în orice caz ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret.” (Despre Îngeri, București, editura Humanitas, 2003).
